Ai nevoie de: 500g aluat fraged simplu, 1 bucată dovlecel, 50g parmezan, 250ml smântână dulce, 150g cașcaval ras, 4 fire ceapă verde, 2 ouă, pudră de chili după gust, sare și piper după gust.
Mod de preparare:
- Călește legumele tăiate mărunt pentru 12 minute și condimentează după gust.
- Bate ouăle cu puțină sare și piper. Adaugă smântâna dulce și cașcavalul ras.
- Lasă aluatul la temperatura camerei să se decongeleze bine. Întinde puțin aluatul și decupează forme rotunde.
- Așază aluatul în formele de tartă, apăsând bine cu degetele pe margine. Înțeapă-l cu furculița din loc în loc.
- Adaugă compoziția de legume, apoi amestecul de ou cu smântână dulce. Presară parmezanul.
- Așază formele de tartă pe tava de aragaz și dă la cuptor pentru 30 de minute.